Statut


Statut din 2010 al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecatoresc

Dată act: 3-sep-2010
Emitent: Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale privind Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti

Art. 1

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti este o organizaţie profesională cu personalitate juridică, formată din toţi executorii judecătoreşti din România numiţi de ministrul justiţiei în condiţiile legii, cu organizare, funcţionare şi conducere autonome.Art. 2

Sunt membri ai Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti toţi executorii judecătoreşti care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, numiţi în funcţie de ministrul justiţiei.Art. 3

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, denumită în continuare Uniunea, acţionează pentru asigurarea prestigiului şi autorităţii profesiei de executor judecătoresc, având ca scop principal reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi.Art. 4

(1)Uniunea dobândeşte, potrivit legii, personalitate juridică de la data constituirii şi adoptării statutului de către primul Congres al Uniunii.
(2)Uniunea are sigiliu şi siglă proprii.
(3)Sediul principal al Uniunii este în municipiul Bucureşti.Art. 5

Data de 10 mai este declarată Ziua executorului judecătoresc, Consiliul Uniunii urmând a hotărî locul şi modalităţile de desfăşurare a solemnităţilor legate de acest moment festiv.Art. 6

Uniunea conduce şi coordonează la nivel naţional activitatea executorilor judecătoreşti şi urmăreşte respectarea regulilor deontologice în activitatea acestora, potrivit Codului deontologic al profesiei, aprobat de Congresul Uniunii.Art. 7

Uniunea asigură cadrul corespunzător pentru perfecţionarea nivelului profesional şi a calităţii actelor întocmite de executorii judecătoreşti, prin:
a)informarea sistematică a executorilor judecătoreşti cu privire la practica judiciară naţională în materia executării silite şi doctrina de specialitate în această materie, existentă atât la nivel naţional, cât şi la nivelul prevederilor regulamentelor europene;
b)introducerea şi însuşirea tehnicilor noi în activitatea execuţională;
c)organizarea de reuniuni, seminare, simpozioane şi alte forme de instruire, precum şi de schimburi de experienţă între executorii judecătoreşti, cu participarea unor personalităţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii profesionale din ţară şi din străinătate;
d)editarea unor publicaţii proprii de specialitate;
e)organizarea controlului profesional, financiar şi administrativ;
f)unificarea practicii execuţionale.Art. 8

Uniunea propune întocmirea unor proiecte de acte normative în legătură cu activitatea execuţională, participând la elaborarea acestora.Art. 9

(1) În cadrul Uniunii, executorii judecătoreşti din circumscripţia fiecărei curţi de apel se constituie în cameră a executorilor judecătoreşti, cu personalitate juridică, denumită în continuare Cameră.
(2) Din Cameră fac parte toţi executorii judecătoreşti din circumscripţia curţii de apel respective.Art. 10

Uniunea şi Camerele funcţionează prin autofinanţare realizată din contribuţia membrilor săi şi din alte surse, potrivit prezentului statut.Art. 11

Uniunea şi Camerele nu pot fi angajate politic prin acţiunile membrilor lor.

SECŢIUNEA 2: Dispoziţii generale privind profesia de executor judecătoresc

Art. 12

Profesia de executor judecătoresc este liberală şi independentă.Art. 13

(1)Competenţa materială a executorilor judecătoreşti este punerea în executare a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, dacă legea nu prevede altfel.
(2)Executorii judecătoreşti îndeplinesc şi alte atribuţii date prin lege în competenţa lor.Art. 14

Competenţa teritorială a executorilor judecătoreşti este reglementată prin Codul de procedură civilă sau prin legi speciale.

CAPITOLUL II: Structura organizatorică
SECŢIUNEA 1: Uniunea

Art. 15

Organele de conducere ale Uniunii sunt: Congresul, Consiliul şi preşedintele.Art. 16

(1)Congresul Uniunii este constituit din preşedintele şi vicepreşedinţii Uniunii, preşedinţii Camerelor, membrii Consiliului Uniunii şi câte un delegat pentru fiecare cameră, ales de adunarea generală a acesteia, cu excepţia Congresului de constituire a Uniunii, care se va desfăşura în conformitate cu prevederile Art. 67 alin. (2).
(2)Congresul Uniunii se întruneşte anual la convocarea Consiliului acesteia, potrivit legii.
(3)Congresul Uniunii este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(4)În cazul în care nu se realizează cvorumul prevăzut la alin. (3), se face o nouă convocare a Congresului Uniunii, în aceleaşi condiţii, peste cel mult o lună. La această convocare Congresul Uniunii este legal constituit prin prezenţa majorităţii delegaţilor. Dacă nici în această situaţie nu se realizează cvorumul legal, Congresul Uniunii se amână din nou şi va fi convocat de atâtea ori până când se va realiza cvorumul prevăzut în acest alineat.Art. 17

(1)Consiliul Uniunii va convoca un congres extraordinar la cererea unei treimi din numărul membrilor Camerelor sau la cererea majorităţii colegiilor directoare ale Camerelor.
(2)Convocarea Congresului extraordinar al Uniunii se face în termen de 7 zile de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), iar constituirea Congresului extraordinar se va realiza potrivit dispoziţiilor Art. 16 alin. (4).
(3)Congresul extraordinar al Uniunii se va ţine în cel mult 30 de zile de la data convocării.Art. 18

(1)Congresul Uniunii are următoarele atribuţii:
a)adoptă Statutul Uniunii şi Statutul Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
b)alege/revocă preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi ai Consiliului Uniunii;
c)alege/revocă Comisia de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
d)validează şi revocă membrii Comisiei superioare de disciplină, care va fi compusă din 15 membri din Camere diferite, fără ca aceştia să deţină sau să ocupe alte funcţii eligibile la orice nivel al Uniunii sau al Camerelor;
e)analizează şi aprobă raportul de activitate anual al Consiliului Uniunii;
f)aprobă bugetul Uniunii şi al Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
g)analizează şi aprobă raportul anual al Comisiei superioare de disciplină şi raportul anual al Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
h)analizează şi aprobă raportul anual al Comisiei de cenzori a Uniunii şi raportul anual al Comisiei de cenzori a Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
i)alege/revocă directorul şi secretarul Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti pentru un mandat de 3 ani;
j)aprobă Codul deontologic al executorului judecătoresc;
k)aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei superioare de disciplină.
l)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, de Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare regulament, sau de prezentul statut;
(2)Congresul adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru toţi membrii Uniunii.
(3)Alegerea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor se face prin vot secret.Art. 19

(1)Consiliul Uniunii este organul de conducere al Uniunii constituit în baza normei de reprezentare de 1 la 150 executori judecătoreşti. Norma se calculează şi pentru fracţiile neîmplinite.
(2)Alegerea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor se face prin vot secret, în aplicarea dispoziţiilor Art. 24 alin. (3) teza finală.
(3)Va fi declarat ales candidatul care întruneşte majoritatea simplă din numărul total al voturilor exprimate.
(4)Preşedintele, vicepreşedinţii şi membrii Consiliului Uniunii au dreptul la indemnizaţii plătite din bugetul Uniunii şi aprobate de Consiliul Uniunii.Art. 20

(1)Consiliul Uniunii se întruneşte, de regulă, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, ia convocarea preşedintelui.
(2)Consiliul Uniunii îşi desfăşoară activitatea cu participarea a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.
(3)Hotărârile Consiliului Uniunii se adoptă cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi.Art. 21

Consiliul Uniunii are următoarele atribuţii:
1.a) solicită ministrului justiţiei numirea, suspendarea, revocarea ori încetarea funcţiei de executor judecătoresc;
2.b) întocmeşte Tabloul executorilor judecătoreşti, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se actualizează anual;
3.c) propune ministrului justiţiei numărul necesar de birouri de executori judecătoreşti şi condiţiile de desfăşurare a următoarelor examene sau concursuri:
(i)admitere în profesie pentru executorii judecătoreşti stagiari;
(ii)definitivat, pentru executorii judecătoreşti stagiari;
(iii)schimbări de sediu dintr-o circumscripţie în alta;
(iv)admitere în profesia de executor judecătoresc pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcţii de specialitate juridică;
4.d) avizează proiectul de modificare şi/sau completare a regulamentului;
5.e) înaintează ministrului justiţiei propuneri de modificare şi completare ale regulamentului;
6.f) aprobă proiectul de modificare şi/sau completare a Statutului Uniunii între congrese, după consultarea Adunărilor generale ale Camerelor;
7.g) soluţionează contestaţiile şi plângerile prealabile formulate împotriva hotărârilor Consiliului Uniunii;
8.h) exercită controlul actelor de procedură întocmite de un executor judecătoresc în cadrul unui dosar de executare, solicitat, spre analiză, de către conducerea Uniunii;
9.i) aprobă proiectele de modificare şi/sau completare aduse actelor normative care reglementează activitatea de executare silită, statutul profesiei de executor judecătoresc, sau formulează puncte de vedere pe marginea proiectelor de modificare şi/sau completare a oricăror acte normative care au incidenţă în domeniul de activitate al executorilor judecătoreşti;
10.j) adoptă hotărâri de îndrumare în vederea unificării practicii execuţionale;
11.k) avizează cererile executorilor judecătoreşti care solicită dobândirea calităţii de administrator şi lichidator al procedurii insolvenţei persoanelor fizice;
12.l) avizează cererile executorilor judecătoreşti de schimbare a sediului biroului dintr-o circumscripţie în alta;’
13.m) repartizează executorii judecătoreşti care au promovat examenul de admitere ca stagiar ţinând cont de media şi opţiunea candidaţilor, precum şi de posturile vacante de executor judecătoresc stagiar;
14.n) reprezintă Uniunea în raporturile cu terţii pe plan intern şi internaţional, prin preşedinte sau, în lipsa acestuia, prin unul dintre cei 2 vicepreşedinţi;
15.o) aprobă încheierea de protocoale de colaborare cu instituţii sau autorităţi publice ori cu orice entităţi cu atribuţii în domeniu, prin preşedinte sau, în lipsa acestuia, prin unul dintre cei 2 vicepreşedinţi;
16.p) stabileşte şi aprobă cuantumul cotelor de contribuţie la Uniune şi la Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti.
17.q) aprobă taxele aferente organizării şi susţinerii cursurilor de pregătire profesională a executorilor judecătoreşti;
18.r) întocmeşte regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei superioare de disciplină, pe care îl propune spre aprobare Congresului Uniunii;
19.s) stabileşte şi aprobă modelul sigiliului executorilor judecătoreşti, al siglei şi emblemei Uniunii, modelul ştampilei, al firmelor destinate birourilor de executori judecătoreşti şi Camerelor, precum şi al legitimaţilor executorilor judecătoreşti;
20.ş) exercită cel puţin o dată la 2 ani controlul profesional- administrativ asupra Camerelor şi asupra birourilor executorilor judecătoreşti, efectuând controlul actelor de procedură întocmite de către executorii judecătoreşti, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în materie, calitatea acestora, conservarea arhivei, gestiunea financiar-contabilă şi conduita executorilor în îndeplinirea atribuţiilor profesionale. Consiliul poate delega Colegiului director al Camerei efectuarea controlului profesional, în conformitate cu prevederile Art. 62 din lege;
21.t) stabileşte şi aprobă indemnizaţiile de conducere ale preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Uniunii, ale organelor de conducere ale Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti, ale organelor de conducere şi membrilor Comisiei Ştiinţifice ai Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti, ale organelor de control ale Consiliului Uniunii, precum şi indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor Consiliului Uniunii;’
22.ţ) aprobă formatorii Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti la propunerea conducătorului ştiinţific şi indemnizaţiile acestora Ja propunerea conducerii Centrului;
23.u) numeşte/revocă din funcţie conducătorul ştiinţific al Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti şi membrii Comisiei ştiinţifice a acestuia;
24.v) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de cenzori a Uniunii şi al Comisiei de cenzori a Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
25.w) aprobă organigrama şi statul de funcţii ale personalului de specialitate şi administrativ al Uniunii şi al Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
26.x) desemnează 2 dintre membrii săi să facă parte din Biroul executiv al Consiliului Uniunii;
27.y) repartizează sarcini şi responsabilităţi Biroului executiv al Consiliului Uniunii;
28.z) organizează şi coordonează activitatea de editare a Buletinului executorilor judecătoreşti din România;
29.aa) aprobă programul de pregătire şi perfecţionare a executorilor judecătoreşti şi proiectul de venituri şi cheltuieli al Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti, care va face parte integrantă din bugetul consolidat al UNEJ;
30.ab) realizează şi asigură managementul activităţilor de pregătire profesională continuă;
31.ac) aprobă modulele de pregătire profesională, numărul de participanţi şi perioada de desfăşurare, înaintate de conducerea Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti;
32.ad) consultă Comisia ştiinţifică a Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare’ a Executorilor Judecătoreşti în probleme de modificări legislative, analize ştiinţifice şi studii comparative în ceea ce priveşte orice aspecte consideră a fi necesare privind activitatea de executare silită sau statutul executorilor judecătoreşti;
33.ae) aprobă afilierea Uniunii la organizaţiile profesionale internaţionale ale executorilor judecătoreşti şi cotele de contribuţie la acestea;
34.af) aprobă planul anual de control;
35.ag) acceptă donaţiile şi legatele făcute Uniunii şi aprobă sponsorizări;
36.ah) stabileşte cuantumul taxelor de înscriere şi participare la examenele şi concursurile profesionale;
37.ai) aprobă, pentru cazuri temeinic justificate, restituirea, în tot sau în parte, a taxelor de înscriere şi participare la examenele şi concursurile profesionale;
38.aj) stabileşte cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor comisiilor de examene şi concursuri profesionale;
39.ak) desemnează membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul Uniunii;
40.al) întocmeşte şi actualizează permanent listele cuprinzând:
(i)executorii judecătoreşti aflaţi în stare de incompatibilitate, indicând şi temeiul legal al incompatibilităţii;
(ii)executorii judecătoreşti care sunt suspendaţi din funcţie în temeiul Art. 24 lit. a) şi lit. b) teza a doua şi lit. c)-e) din lege;
(iii)executorii judecătoreşti stagiari, indicând biroul în care sunt angajaţi şi data încheierii contractului individual de muncă;
(iv)executorii judecătoreşti a căror calitate a încetat şi temeiul legal al încetării;
(v)situaţia controalelor profesionale efectuate;
(vi)situaţia privind sancţiunile disciplinare aplicate executorilor judecătoreşti.
41.am) aprobă cererile de asociere şi încetare a asocierii executorilor judecătoreşti care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel;
42.an) stabileşte şi actualizează anual cuantumul cheltuielilor de executare;
43.ao) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament sau de prezentul statut.Art. 22

Biroul executiv se compune din preşedinte, cei 2 vicepreşedinţi şi 2 membri ai Consiliului Uniunii desemnaţi de către acesta.Art. 23

(1)Biroul executiv al Consiliului Uniunii are următoarele atribuţii principale:
a)asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;
b)pregăteşte proiectele de documente ce vor fi prezentate spre dezbatere şi aprobare Consiliului Uniunii;
c)ia orice măsuri urgente ce se impun cu privire la activitatea de executare silită şi la statutul executorului judecătoresc, în perioada cuprinsă între şedinţele de Consiliu;
d)elaborează proiectul raportului anual de activitate al Uniunii;
e)elaborează proiectul de buget al Uniunii;
f)propune Consiliului cuantumul cotelor de contribuţie la Uniune.
g)propune Consiliului Uniunii cotele de contribuţie ale executorilor judecătoreşti la Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti, pentru garantarea responsabilităţii civile a acestora;
h)elaborează şi supune aprobării Consiliului Uniunii planul anual de control;
i)ţine evidenţa executorilor judecătoreşti şi a birourilor de executori judecătoreşti şi centralizează datele statistice privind activitatea execuţională pe baza rapoartelor anuale ale Camerelor;
j)duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Uniunii şi exercită orice alte atribuţii stabilite de acesta;
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, Biroul executiv emite decizii.Art. 24

(1)Preşedintele Uniunii este şi preşedintele Consiliului şi are următoarele atribuţii principale:
a)reprezintă Uniunea în raporturile cu autorităţile publice din România, cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu cele profesionale şi cu alte persoane juridice, interne şi internaţionale;
b)stabileşte atribuţiile celor 2 vicepreşedinţi ai Consiliului Uniunii şi ale celor 2 membri ai Biroului executiv;
c)angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii şi stabileşte prin negociere salariile acestora, cu respectarea organigramei şi a statului de funcţii, aprobate de către Consiliul Uniunii;
d)convoacă, prin intermediul Camerelor, şi conduce şedinţele Congresului, ale Consiliului Uniunii şi ale Biroului executiv, comunicând în acest sens ordinea de zi;
e)ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; preşedintele poate delega această atribuţie unuia dintre vicepreşedinţi;
f)comunică executorilor judecătoreşti, prin intermediul Camerelor, toate actele cu caracter normativ adoptate de Consiliul Uniunii şi deciziile Biroului executiv;
g)coordonează activitatea tuturor entităţilor înfiinţate în cadrul Uniunii;
h)exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament sau de prezentul statut.
(2)Vicepreşedintele desemnat de preşedinte sau de Consiliul Uniunii exercită atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia.
(3)Funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte nu pot fi exercitate decât pe durata a două mandate, care pot fi şi succesive. Durata unui mandat este de 3 ani. în cazuri excepţionale, când preşedintele sau vicepreşedintele se află în imposibilitatea de a-şi mai exercita mandatul, acesta va fi considerat efectuat şi va fi continuat de către un delegat interimar desemnat de către Consiliul Uniunii, până la alegerea unui nou preşedinte sau vicepreşedinte, după caz, de către Congres.
(4)În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite dispoziţii.
(5)Pe perioada mandatului atât preşedintele, cât şi vicepreşedinţii au obligaţia de a exercita funcţia de executor judecătoresc.Art. 25

(1)Comisia de cenzori a Uniunii este compusă din 3 membri, dintre care 2 executori judecătoreşti aleşi de Congresul Uniunii şi un expert contabil desemnat de Consiliul Uniunii.
(2)Cenzorii nu pot îndeplini mai mult de două mandate. Durata unui mandat este de 3 ani.
(3)Cenzorii îşi desfăşoară activitatea potrivit regulamentului propriu, aprobat de Consiliul Uniunii.
(4)Calitatea de cenzor este incompatibilă cu orice altă funcţie eligibilă în cadrul Uniunii.Art. 26

(1)Uniunea are patrimoniu şi buget proprii.
(2)Bugetul Uniunii este format din contribuţiile băneşti ale membrilor săi, donaţii, sponsorizări şi din orice alte sume de bani dobândite licit.
(3)Cota de contribuţie a Camerei la Uniune reprezintă totalitatea contribuţiilor membrilor săi la bugetul Uniunii şi se aprobă de către Consiliul Uniunii, la propunerea Biroului Executiv.
(4)Contribuţia menţionată la alin. (3) se plăteşte lunar de către fiecare executor judecătoresc, direct în contul bancar al Uniunii sau la casieria acesteia.
(5)Pentru înscrierea la concursul în vederea ocupării unui post de executor judecătoresc, candidatul va plăti o taxă stabilită de Consiliul Uniunii, care se face venit la bugetul Uniunii, în cotă de 80%, iar restul de 20% se face venit la Camere. Taxa se plăteşte la Cameră odată cu depunerea dosarului.

SECŢIUNEA 2: Camerele

Art. 27

Camera are, potrivit legii, personalitate juridică, firmă, ştampilă şi sigilii proprii, iar sediul ei se află în localitatea în care funcţionează curtea de apel în circumscripţia căreia se constituie.Art. 28

(1)Organul de conducere al Camerei este Colegiul director.
(2)Colegiul director este format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3-7 membri.
(3)Colegiul director este ales de Adunarea generală a Camerei pentru o perioadă de 3 ani dintre membrii acelei Camere.
(4)Funcţionarea tuturor organelor Camerei se realizează potrivit prezentului statut.Art. 29

(1)Adunarea generală a Camerei se întruneşte semestrial în şedinţă ordinară şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă extraordinară, la convocarea preşedintelui, Colegiului director sau la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi ori la solicitarea Consiliului Uniunii.
(2)Convocarea Adunării generale a Camerei în şedinţă ordinară se face cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru ţinerea acesteia, iar convocarea şedinţei extraordinare se face cu cel puţin 3 zile înainte, prin înştiinţarea membrilor săi, cu menţionarea datei şi a locului desfăşurării.
(3)Prezenţa executorilor judecătoreşti la lucrările Adunării generale a Camerei este obligatorie, absenţa nemotivată atrăgând sancţiunea prevăzută de Art. 46 din lege.Art. 30

(1)Adunarea generală a Camerei este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor săi.
(2)În cazul în care numărul legal nu este întrunit, Colegiul director, de faţă cu cei prezenţi, stabileşte o nouă dată pentru Adunarea generală a Camerei, în termen de cel mult 7 zile.
(3)Adunarea generală a Camerei adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor celor prezenţi.Art. 31

Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuţii principale:
a)alege şi revocă preşedintele Colegiului director;
b)alege şi revocă membrii Colegiului director şi reprezentantul Camerei în consiliul Uniunii;
c)alege şi revocă Comisia de cenzori;
d)aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli anual al Camerei şi raportul Comisiei de cenzori;
e)stabileşte cotele de contribuţie ale executorilor judecătoreşti la Cameră;
f)aprobă propunerile Colegiului director cu privire la structura organizatorică;
g)alege si revocă reprezentanţii Camerei în Consiliul Uniunii, în Comisia Superioară de Disciplină şi în Consiliul de disciplină al Camerei;
h)desemnează membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul Camerelor;
i)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament si de prezentul statut.Art. 32

Alegerea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a reprezentanţilor în Consiliul Uniunii, în Comisia Superioară de disciplină şi în Consiliul de disciplină al Camerei, precum şi a membrilor Colegiului director al Camerei se face de Adunarea generală a Camerei prin vot secret, cu majoritate simplă, dintre membrii Camerei cu o vechime neîntreruptă în activitatea de executor judecătoresc de cel puţin 7 ani şi care se bucură de o bună reputaţie profesională.Art. 33

Colegiul director al Camerei lucrează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.Art. 34

Colegiul director al Camerei se întruneşte în şedinţe ordinare lunar sau la convocarea preşedintelui, în şedinţă extraordinară.Art. 35

Colegiul director al Camerei are următoarele atribuţii principale:
a)primeşte cererile solicitanţilor pentru ocuparea posturilor de executor judecătoresc, împreună cu documentele necesare în acest scop, inclusiv dovada achitării taxei de înscriere şi participare la concurs sau examen, şi le înaintează Consiliului Uniunii, cu dovada achitării de către Camere a cotei de 80% din taxa specificată mai sus în contul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti cu cel puţin 10 zile înaintea datei stabilite pentru concurs, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege;
b)primeşte contestaţiile formulate împotriva rezultatelor concursului privind admiterea în profesie şi le înaintează Consiliului Uniunii;
b1)verifică dacă sediul biroului executorului judecătoresc dispune de spaţiu corespunzător şi dotări necesare desfăşurării activităţii şi conservării arhivei în bune condiţii;
b2)stabileşte cuantumul taxei pentru primirea avizului de înscriere a biroului executorului judecătoresc la curtea de apel, taxă ce se face venit la bugetul Camerei;
b3)eliberează avizul pentru înscrierea biroului executorului judecătoresc la curtea de apel, după îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare;
c)primeşte certificatul de înregistrare a birourilor executorilor judecătoreşti, eliberat de prim-grefierul curţii de apel, şi îl comunică, de îndată, compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Consiliului Uniunii;
d)avizează cererile de angajare ale executorilor judecătoreşti stagiari de către executorul judecătoresc care a solicitat postul de stagiar şi verifică semestrial stadiul pregătirii şi al formării profesionale a executorilor judecătoreşti stagiari;
e)soluţionează sesizările formulate împotriva executorilor judecătoreşti şi propune, după caz, luarea măsurilor legale şi statutare;
f)deleagă, în cazurile prevăzute de lege şi de regulament, un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei sau dintr-o altă circumscripţie, care va asigura funcţionarea unui birou al executorilor judecătoreşti pentru îndeplinirea actelor care sunt de competenţa teritorială a acelui birou;
g)informează Uniunea în legătură cu activitatea birourilor executorilor judecătoreşti, asupra numărului necesar de executori judecătoreşti şi de executori judecătoreşti stagiari;
h)reprezintă Camera în relaţiile cu terţii prin preşedinte, iar în lipsa acestuia, prin vicepreşedinte;
i)difuzează Buletinul informativ al executorilor judecătoreşti şi aduce la cunoştinţa executorilor judecătoreşti din circumscripţia sa măsurile privind unificarea practicii execuţionale;
j)desemnează executorii judecătoreşti din cadrul Colegiului director care vor efectua controlul dispus de Consiliul Uniunii;
k)întocmeşte şi ţine evidenţa cauzelor execuţionale înregistrate în întreaga circumscripţie teritorială;
l)ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei şi a contribuţiei membrilor săi, aprobă şi cuprinde în buget cheltuielile necesare asigurării pregătirii profesionale a membrilor săi, a schimburilor de experienţă cu alte Camere din ţară, precum şi a organizării de activităţi culturale, turistice şi sportive, prezentând Adunării generale a Camerei rapoarte în acest sens;
m)asigură, prin personalul propriu de specialitate şi administrativ, efectuarea lucrărilor de personal, a dosarelor de pensii, a lucrărilor legate de acordarea concediilor şi a altor drepturi de asistenţă socială privind executorii judecătoreşti şi personalul angajat;
n)stabileşte indemnizaţia preşedintelui, vicepreşedintelui, celorlalţi membri ai Colegiului director al Camerei, şi a reprezentatului Camerei la Consiliul Uniunii, atunci când acesta participă la şedinţele Colegiului director, precum şi salarizarea personalului angajat;
n1)avizează cererile de asociere şi încetare a asocierii executorilor judecătoreşti care au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel;
o)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament şi de prezentul statut.Art. 36

(1)Preşedintele Colegiului director al Camerei are următoarele atribuţii:
a)reprezintă Camera în raporturile cu terţii;
b)duce la îndeplinire hotărârile Colegiului director al Camerei şi rezolvă lucrările curente;
c)angajează personalul de specialitate şi administrativ al Camerei, cu avizul Colegiului director;
d)convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale a Camerei, şi ale Colegiului director al Camerei, prezentând periodic rapoarte de activitate şi propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii;
e)ordonanţează cheltuielile bugetare ale Camerei, aprobate de Colegiul director;
e1)participă de drept la şedinţele ordinare şi extraordinare ale Consiliului Uniunii;
f)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament şi de prezentul statut.
(2)Funcţia de preşedinte poate fi exercitată pe durata unui număr nelimitat de mandate. Durata unui mandat este de 3 ani.
(3)Vicepreşedintele exercită atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia.Art. 37

(1)Reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii are următoarele drepturi şi obligaţii:
a)participă de drept la şedinţele Colegiului director al Camerei;
b)are acces la toate documentele Camerei;
c)are dreptul la o indemnizaţie stabilită de Consiliul Uniunii;
d)participă din partea Camerei la toate şedinţele Consiliului Uniunii;
e)prezintă Consiliului Uniunii propunerile Adunării generale a Camerei şi ale Colegiului director, apărând interesele acestora;
f)informează cu regularitate Adunarea generală şi Colegiul director ale Camerei despre toate hotărârile adoptate de Consiliul Uniunii;
g)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea generală a Camerei.
(2)Reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii va putea fi înlocuit de către preşedintele sau vicepreşedintele Colegiului director în situaţia în care se află în imposibilitate de a participa la şedinţele Consiliului Uniunii.Art. 38

(1)Camera are patrimoniu şi buget proprii.
(2)Bugetul Camerelor este format din contribuţii băneşti ale executorilor judecătoreşti, cota de 20% din taxa de înscriere la concurs, taxa pentru primirea avizului de înscriere a biroului executorului judecătoresc la curtea de apel, donaţii şi sponsorizări, precum şi din orice alte sume de bani dobândite licit.
(3)[textul din Art. 38, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 2 a fost abrogat la 26-mai-2011 de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 1/2011]Art. 39

(1)Comisiile de cenzori ale Camerelor sunt compuse din 3 membri aleşi din rândul executorilor judecătoreşti.
(2)Comisiile de cenzori ale Camerelor verifică modul de executare a bugetelor Camerelor şi prezintă anual un raport Adunării generale a Camerei.
(3)Personalul cu atribuţii financiar-contabile al Camerei este obligat să pună la dispoziţia Comisiei de cenzori a Camerei toate evidenţele şi datele pentru efectuarea verificărilor.

SECŢIUNEA 3: Executorii judecătoreşti

Art. 40

Executorii judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor birouri, individual sau prin asociere în baza unui contract de societate civilă.Art. 41

(1)Biroul executorului judecătoresc va avea un sediu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii cu publicul şi pentru depozitarea, păstrarea şi conservarea în bune condiţii a arhivei şi a valorilor, în circumscripţia în care a fost numit.
(2)Executorul judecătoresc asigură securitatea sediului şi ia măsuri de protecţie împotriva incendiilor, efracţiilor sau altor evenimente previzibile.Art. 42

(1)Programul de activitate al biroului executorului judecătoresc este obligatoriu de cel puţin 8 ore zilnic, din care 6 ore de activitate cu publicul.
(2)Orice modificare a programului de lucru se va comunica Colegiului director al Camerei.Art. 43

Biroul executorului judecătoresc şi societatea civilă profesională nu sunt persoane juridice.Art. 44

(1)Toate neînţelegerile de natură patrimonială dintre executorii judecătoreşti, inclusiv cele generate de preluarea dosarelor între birourile acestora, precum şi cele privind formele asociative de desfăşurare a activităţii execuţionale urmează să fie rezolvate pe cale amiabilă.
(2)În caz contrar se va solicita concilierea Colegiului director al Camerei.Art. 45

Indiferent de forma de desfăşurare a activităţii, în mod individual sau prin asociere, atribuţiile personale şi răspunderea pentru actele întocmite revin exclusiv executorului judecătoresc care le-a întocmit.Art. 46

Executorii judecătoreşti sunt obligaţi să respecte reglementările legale şi statutare în materie financiar-contabilă, sub sancţiunea atragerii răspunderii juridice, conform legii.Art. 47

(1)Patrimoniul executorului judecătoresc are regimul juridic al bunurilor afectate exercitării profesiei sale.
(2)Patrimoniul executorilor judecătoreşti asociaţi are regimul juridic corespunzător aportului fiecărui membru al societăţii civile profesionale fără personalitate juridică constituite în acest scop.
(3)Creanţele personale ale executorilor judecătoreşti asociaţi au regimul juridic corespunzător aportului fiecărui membru al societăţii civile profesionale fără personalitate juridică constituite în acest scop.
(4)Creanţele personale ale executorilor judecătoreşti nu pot fi realizate prin urmărirea patrimoniului biroului executorilor judecătoreşti asociaţi decât după partajul intervenit cu ceilalţi asociaţi.

SECŢIUNEA 4: Executorii judecătoreşti stagiari

Art. 48

Pot fi executori judecătoreşti stagiari persoanele care îndeplinesc condiţiile expres prevăzute de dispoziţiile legii, care au promovat examenul de admitere în profesie şi sunt angajate ale unui birou de executor judecătoresc sau ale unei societăţi civile profesionale.Art. 49

(1)Pot angaja executori judecătoreşti stagiari numai executorii judecătoreşti care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Art. 15 lit. c) din lege şi au o vechime neîntreruptă de minimum 10 ani în profesie.
(2)Perioada în care o persoană a exercitat funcţia de executor judecătoresc stagiar nu intră în calculul vechimii prevăzute la alin. (1).Art. 50

(1)Executorul judecătoresc stagiar este angajat prin contract individual de muncă, încheiat pe perioadă determinată cu executorul judecătoresc în condiţiile legii, regulamentului şi ale prezentului statut.
(2)Un executor judecătoresc nu poate angaja mai mulţi executori judecătoreşti stagiari în aceeaşi perioadă.

SECŢIUNEA 5: Asocierea si încetarea asocierii executorilor judecătoreşti

Art. 501

(1)Activitatea unui executor judecătoresc se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi executori judecătoreşti asociaţi, sau în cadrul unei societăţi profesionale.
(2)Asocierea şi încetarea asocierii executorilor judecătoreşti care au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se avizează de către Colegiului director al Camerei în a cărei rază teritorială îşi au sediul executorii judecătoreşti.
(3)În vederea avizării favorabile a asocierii, Colegiul director al Camerei verifică dacă executorii judecătoreşti asociaţi au prevăzut în contractul de societate următoarele elemente obligatorii:
a)denumirea şi sediul societăţii profesionale, precum şi durata asocierii;
b)modul în care se vor ţine registrele prevăzute la Art. 84 din regulament;
c)modul în care se vor ţine evidenţele financiar-contabile si fiscale, respectiv în partidă separată sau în partidă comună. în cazul în care evidenţele se ţin în partidă comună, se menţionează executorul judecătoresc care, după încetarea asocierii, va prelua în întregime arhiva dosarelor şi arhiva economico-financiară;
d)care dintre birourile executorilor judecătoreşti ce se asociază se va închide, după caz;
e)biroul în care îşi va desfăşura activitatea societatea profesională ca urmare a asocierii’, cu menţiunea, dacă este cazul, că acesta va funcţiona utilizând registrele deja deschise; la sfârşitul acestora se va încheia un proces-verbal care va cuprinde data şi numărul de înregistrare de la care executorii judecătoreşti şi-au început activitatea în asociere;
f)menţiuni cu privire la cota de participare la venituri şi cheltuieli.
(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică, după caz, în mod corespunzător, şi în situaţia în care unul sau mai mulţi executori judecătoreşti ies din asociere fără ca societatea profesională să se desfiinţeze sau se cooptează noi asociaţi.
(5)În cazul asocierii, prelungirii sau încetării asocierii, executorii judecătoreşti vor depune, pentru a fi înaintat Ministerului Justiţiei, în vederea emiterii ordinului de asociere, prelungire asocierii sau de încetare a asocierii, după caz, un exemplar original al actului juridic prin care părţile dispun asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii, sau atunci când acest lucru nu este posibil, o copie legalizată ori un duplicat de pe acesta, după caz. La cererea depusă în original, se vor înainta în mod obligatoriu şi următoarele:
a)copia actului/actelor juridice prin care părţile au convenit anterior asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii cu unul sau mai mulţi asociaţi;
b)copia ordinelor sau, după caz, a hotărârilor prin care s-a dispus anterior asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii cu unul sau cu mai mulţi asociaţi;
c)copia ordinului de numire în funcţie sau, după caz, a ultimului ordin de schimbare definitivă a sediului biroului.Art. 502

(1)Asocierea şi încetarea asocierii executorilor judecătoreşti care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se aprobă de către Consiliul Uniunii.
(2)Pentru aprobarea cererii menţionate la alin. (1), Colegiul director al Camerei din care pleacă executorul judecătoresc emit un aviz în urma verificării îndeplinirii următoarelor condiţii:
a)dacă au fost luate măsurile necesare pentru predarea arhivei create anterior asocierii şi a dosarelor aflate pe rolul biroului;
b)efectuarea plăţilor scadente către Cameră, Uniune şi către Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti.
(3)Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la alin. (2) atrage respingerea avizării cererii de asociere până la data la care executorul judecătoresc în cauză face dovada îndeplinirii acestora.
(4)Cererea de asociere în vederea obţinerii avizului prevăzut la alin. (2) se depune la Camera în raza căreia îşi are sediul executorul judecătoresc care solicită să îşi schimbe sediul prin asociere, fin vederea avizării. Pentru avizarea favorabilă a cererii, Colegiul director al Camerei verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute la alin. (2). Cererea, împreună cu avizul favorabil, se transmite, în vederea aprobării, Consiliului Uniunii.
(5)Consiliul Uniunii aprobă cererea de asociere după verificarea îndeplinirii condiţiilor legale prevăzute la Art. 501 alin. (3). Dispoziţiile Art. 501 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
(6)Asocierea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei, în baza hotărârii Consiliului Uniunii de aprobare a cererii.Art. 503

Ulterior emiterii ordinului ministrului justiţiei de asociere, Colegiul director al Camerei unde s-a făcut asocierea va acorda avizul prevăzut la Art. 51 alin. (2), numai după ce executorul judecătoresc al cărui birou se închide face dovada predării arhivei create, precum şi dosarele aflate în lucru pe rolul acelui birou către Colegiul director al Camerei în circumscripţia căruia şi-a desfăşurat activitatea anterior.Art. 504

Prin asociere, executorul judecătoresc nu îşi pierde dreptul la birou individual, dar pe durata asocierii nu îşi poate desfăşura activitatea concomitent într-un birou individual şi într-o altă formă de asociere prevăzută la Art. 501 alin. (1).

CAPITOLUL III:Admiterea în profesie

Art. 51

(1)Admiterea în profesia de executor judecătoresc se realizează prin una dintre următoarele forme:
a)ca urmare a promovării examenului de definitivat organizat pentru executorii judecătoreşti stagiari;
b)ca urmare a promovării concursului sau examenului de admitere în profesie organizat pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcţii de specialitate juridică;
c)ca urmare a numirii persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat şi au promovat examenul de definitivat în profesia din care provin.
(2)Persoanele care dobândesc calitatea de executor judecătoresc, indiferent de forma prin care acced, trebuie să îşi înceapă activitatea ulterior obţinerii avizului Camerei pentru înscrierea biroului executorului judecătoresc la curtea de apel, după ce fac dovada achitării unei taxe de înscriere în cuantumul propus de către Colegiile directoare ale Camerelor, cu aprobarea Consiliului Uniunii.Art. 52

(1)Reprezentanţii Uniunii în comisiile de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului de admitere în profesie ori de definitivat trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Art. 15 lit. c) din lege, fiind propuşi de Camere şi validaţi de Consiliul Uniunii.
(2)Nu pot face parte din comisiile prevăzute la alin. (1) rudele şi afinii candidaţilor până la gradul 4 inclusiv şi nici executorii judecătoreşti îndrumători ai acestora.

CAPITOLUL IV:Drepturile, obligaţiile şi răspunderea executorilor judecătoreşti
SECŢIUNEA 1: Drepturile executorilor judecătoreşti

Art. 53

Membrii Uniunii au următoarele drepturi:
a)să aleagă şi să fie aleşi în organele reprezentative ale Uniunii şi ale Camerelor, în condiţiile prevăzute în prezentul statut;
b)să participe la manifestările organizate de Uniune şi de Camera din care fac parte;
c)să se adreseze nemijlocit tuturor organelor Uniunii şi ale Camerelor şi să primească informaţiile solicitate;
d)să poarte însemnele Uniunii;
e)să beneficieze anual de concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare;
e1)să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;
f)să primească distincţii pentru merite deosebite, la propunerea Camerei din care fac parte sau a Consiliului Uniunii, în condiţii şi modalităţi ce vor fi stabilite ulterior;
g)să beneficieze de asigurări sociale de stat, în condiţiile legii;
h)să îşi exercite personal atribuţiile sau în asociere cu persoane compatibile şi să se bucure de stabilitate în funcţie, neputând fi transferaţi în altă localitate fără acordul lor, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;
i)[textul din Art. 53, litera I. din capitolul IV, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-mai-2011 de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 1/2011]

SECŢIUNEA 2: Obligaţiile executorilor judecătoreşti

Art. 54

Obligaţiile membrilor Uniunii sunt următoarele:
a)să respecte dispoziţiile legii, precum şi ale regulamentului;
b)să respecte dispoziţiile prezentului statut, hotărârile Congresului, ale Consiliului şi ale Camerelor, precum şi ale Statutului Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;
c)să acţioneze pentru realizarea scopului Uniunii;
d)să respecte dispoziţiile legale privind evidenţa financiar – contabilă a încasărilor din executare silită în cadrul biroului, prevăzute în cap. V1;
e)să păstreze faţă de terţi confidenţialitatea dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în cadrul organelor de conducere;
f)să îşi perfecţioneze continuu pregătirea profesională, participând la programe de pregătire profesională organizate de Centrul Naţional de Pregătire Profesională a Executorilor Judecătoreşti;
g)să respecte normele eticii şi principiile deontologiei profesionale;
h)să participe la adunările şi manifestările iniţiate de organele de conducere ale Uniunii şi Camerelor, la activităţile profesionale, precum şi la şedinţele organelor de conducere din care fac parte;
i)să păstreze secretul profesional;
j)să achite cu regularitate cotele de contribuţie şi cotizaţiile stabilite de Uniune, de Camere şi de Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti, pentru formarea bugetelor acestora;
k)să aibă un comportament demn atât în afara profesiei, cât şi în exercitarea acesteia;
l)să răspundă în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii;
m)să nu emită acte de publicitate cu privire la oferta serviciilor pe care le prestează;
n)să se asigure pentru malpraxis, urmând a face dovada în acest sens Camerei din cadrul căreia face parte;
o)sa respecte hotărârile Congresului şi ale Consiliului Uniunii referitoare la publicarea de date şi informaţii în toate registrele electronice ţinute de Uniune care vizează activitatea de executare silită ori statutul profesiei de executor judecătoresc;
p)să înştiinţeze Camera în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea în legătură cu perioada în care va efectua concediul de odihnă;
q)să înainteze organelor de control ale Uniunii, în termenul stabilit, o copie «conform cu originalul» de pe dosarul de executare silită solicitat, ori, după caz, să-l prezinte acestora, în original, spre consultare.

SECŢIUNEA 3: Răspunderea executorilor judecătoreşti

Art. 55

(1)Executorul judecătoresc răspunde pentru modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile, disciplinar sau civil, în condiţiile legii, regulamentului şi ale prezentului statut.
(2)Acţiunea disciplinară se judecă de Consiliul de disciplină al Camerei.
(3)Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii, care judecă în complet de 5 membri.
(4)Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc în cauză.
(5)Răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.
(6)Asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc se realizează prin Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti, constituită în acest scop, potrivit legii.Art. 56

(1)Nerespectarea cu rea-credinţă a prevederilor Art. 54 lit. d) constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează cu excluderea din profesie, prevăzută la Art. 49 lit. e) din lege.
(2)Nerespectarea prevederilor Art. 54 lit. f) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform dispoziţiilor Art. 49 lit. c)-e) din lege.
(3)Nerespectarea prevederilor Art. 54 lit. q) constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează cu excluderea din profesie, prevăzută la Art. 49 lit. e) din lege.
(4)Nerespectarea hotărârilor Congresului şi a prevederilor prezentului statut constituie abatere disciplinară.Art. 57

(1)Executorii judecătoreşti sancţionaţi conform prevederilor Art. 46 lit. a), b) şi c) din lege pot exercita funcţii eligibile, la următoarele alegeri, numai la nivelul Camerei.
(2)Executorii judecătoreşti sancţionaţi conform prevederilor Art. 46 lit. a) şi b) din lege sunt reabilitaţi după un termen de 6 luni de la data aplicării sancţiunii, dacă în această perioadă nu săvârşesc o nouă abatere.
(3)Executorii judecătoreşti sancţionaţi conform prevederilor Art. 46 lit. c) din lege sunt reabilitaţi după un termen de un an de la data achitării amenzii, dacă în această perioadă nu săvârşesc o nouă abatere.
(4)Executorii judecătoreşti sancţionaţi conform prevederilor Art. 46 lit. d) din lege sunt reabilitaţi după un termen de 3 ani de la expirarea perioadei de suspendare, dacă în această perioadă nu săvârşesc o nouă abatere.

CAPITOLUL V:Pregătirea şi perfecţionarea executorilor judecătoreşti

Art. 58

Pregătirea profesională continuă reprezintă totalitatea activităţilor planificate de pregătire teoretică şi practică desfăşurate de executorii judecătoreşti în vederea dobândirii sau îmbunătăţirii nivelului de cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini profesionale, în scopul creşterii calităţii actului execuţional şi a nivelului de performanţă în domeniul respectiv.Art. 59

Managementul activităţilor de pregătire profesională continuă este realizat de Consiliul Uniunii prin Programul naţional de pregătire profesională continuă.Art. 60

(1)În aplicarea Art. 7 lit. a), b), c), d) şi f) din prezentul statut, precum şi a Art. 411 din lege, Uniunea coordonează activitatea Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti.
(2)Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti sunt stabilite prin Regulamentul de funcţionare şi perfecţionare al Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti, aprobat de către Consiliul Uniunii.
(3)În cadrul Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti funcţionează o comisie ştiinţifică ce va fi consultată de către Consiliul Uniunii în probleme de modificări legislative, analize ştiinţifice, studii etc.Art. 61

Participarea la pregătirea profesională efectuată prin Centrul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti este obligatorie şi se face cei puţin o dată la 3 ani.Art. 62

(1)Neparticiparea la pregătirea profesională înăuntrul termenului de 3 ani la Centrul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti duce la sesizarea Colegiului director al Camerei din care face parte executorul judecătoresc respectiv, cu propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, în condiţiile Art. 56 alin. (2).
(2)Nepromovarea testelor organizate la două sesiuni consecutive reprezintă abatere disciplinară şi se sancţionează conform dispoziţiilor Art. 49 lit. c) din lege.Art. 63

Modulele de pregătire, numărul de participanţi şi perioada acestora vor fi stabilite de către conducerea Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti şi vor fi adoptate de către Consiliul Uniunii.Art. 64

La absolvirea perioadei de perfecţionare se va susţine un test şi în funcţie de rezultatul acestuia se va aplica sau nu măsura obligativităţii reluării cursului de către participanţi la un modul viitor înăuntrul acestui termen de 3 ani.Art. 65

Centrul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti va elibera un certificat de absolvire la sfârşitul perioadei de pregătire profesională.Art. 66

[textul din Art. 66 din capitolul V a fost abrogat la 30-mai-2012 de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 1/2012]

CAPITOLUL V1:Metodologia privind evidenţa financiar-contabilă a încasărilor din executarea silită în cadrul birourilor executorilor judecătoreşti

Art. 651

În vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la Art. 7 din lege, executorii judecătoreşti au obligaţia de a încasa Orice sume de bani numai prin următoarele modalităţi:
a)încasarea efectuată cu chitanţa de debit ori, după caz, cu chitanţa de onorarii şi factura fiscală aferentă, după caz, emisă în momentul primirii oricăror sume achitate cu numerar, cu respectarea dispoziţiilor legale privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
b)încasarea cu numerar efectuată în baza procesului-verbal sau a încheierii, urmată de emiterea, de îndată, a chitanţei de debit şi/sau de onorariu cu factura fiscală aferentă sau de consemnarea sumei la unitatea prevăzută de lege, conform Art. 671 din Codul de procedură civilă;
c)încasarea prin virament în contul de consemnări a sumelor urmărite, a contravalorii bunurilor vândute, a sumelor poprite, a cauţiunilor, a onorariilor de executare, ori în contul bancar curent al executorului judecătoresc, în cazul onorariilor de executare, după caz.Art. 652

(1)Pentru încasarea debitelor cu numerar, efectuată în baza chitanţei de debit, executorii judecătoreşti sunt obligaţi să deţină, separat de chitanţierul pentru încasarea onorariilor şi a celorlalte cheltuieli de executare, carnetul chitanţier pentru debite propriu-zis, care să cuprindă pentru fiecare chitanţă 3 exemplare, din care primul se remite plătitorului, al doilea se depune la dosarul de executare silită şi al treilea exemplar rămâne şi se păstrează la carnetul sau cotorul chitanţierului, după caz.
(2)În situaţia încasării cu numerar a onorariilor şi a altor cheltuieli de executare silită, executorul judecătoresc are obligaţia respectării normelor legale aplicabile în materie financiar-contabilă şi fiscală, emiţând plătitorului, separat de chitanţa de debit, chitanţa fiscală de onorariu şi alte cheltuieli de executare silită, care să cuprindă 3 exemplare, dintre care primul se remite plătitorului, al doilea se depune la dosarul de executare silită împreună cu factura, iar al treilea se păstrează la carnetul sau cotorul chitanţierului, după caz. în toate cazurile executorul judecătoresc este obligat ca, de îndată, după emiterea acestora, să depună o copie a lor la dosarul de executare silită respectiv.
(3)Toate chitanţele şi facturile utilizate de executorul judecătoresc vor fi emise îh conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal, normelor de aplicare a acestuia şi altor norme legale în vigoare, iar acestea vor fi emise în ordine succesivă cronologică, executorul judecătoresc având obligaţia să deţină evidenţa strictă a chitanţelor şi a facturilor.Art. 653

În tot cuprinsul prezentului capitol, atunci când dispoziţia legală face referire la carnet de facturi sau chitanţe, după caz, acesta poate fi ţinut în condiţiile prevăzute de Codul fiscal, inclusiv în format electronic.Art. 654

(1)În situaţia în care nu este posibilă încasarea debitelor cu numerar prin emiterea imediată a chitanţelor şi facturilor menţionate la Art. 651 lit. a), executorul judecătoresc va întocmi de îndată proces-verbal sau, după caz, încheiere, în care va evidenţia încasarea sumelor achitate, respectiv datele privind identificarea plătitorului, cuantumul sumei şi titlul legal cu care au fost achitate, cu respectarea prevederilor Art. 679 din Codul de procedură civilă şi ale Art. 53 din lege, urmând ca în această situaţie, precum şi în situaţia în care sumele sunt expediate cu mandat poştal, în aceeaşi zi, să emită chitanţa de debit şi/sau onorariu şi alte cheltuieli de executare silită ori să procedeze în termen de cel mult 3 zile lucrătoare la consemnarea sumelor, conform Art. 671 din Codul de procedură civilă.
(2)În toate cazurile prevăzute la alin. (1), executorul judecătoresc este obligat ca, de îndată, să depună originalul tuturor documentelor întocmite sau primite la dosarul de executare silită respectiv ori o copie a acestora dacă nu este posibilă depunerea exemplarului original.Art. 655

(1)Orice sumă încasată cu numerar prin emiterea chitanţei va fi predată, de îndată, creditorului, reprezentatului legal al acestuia care deţine procură specială autentică de încasare ori altor persoane îndreptăţite potrivit legii, iar în situaţia în care remiterea sumei nu este posibilă în termen de 3 zile de la încasare, acesta va fi consemnată la unitatea prevăzută de lege, conform Art. 671 din Codul de procedură civilă.
(2)În situaţia în care predarea se efectuează unei persoane fizice, remiterea sumei se va efectua în baza chitanţei olografe liberatoare emisă de persoana încasatoare, pe versoul chitanţei, de la cotorul carnetului chitanţier, cu care suma a fost încasată de biroul executorului judecătoresc, ori în baza unui proces – verbal, întocmit în conformitate cu prevederile Art. 679 din Codul de procedură civilă şi Art. 53 din lege.
(3)În situaţia în care predarea se efectuează unei persoane juridice sau altei entităţi ori subiect fiscal care, potrivit legii, are obligaţia de a emite chitanţa, remiterea sumei va fi efectuată prin virament bancar, în contul al cărui titular este însuşi creditorul deschis la instituţia financiar-bancară pe atributul fiscal sau numai contra chitanţă format legal, emisă de titularul creanţei respective ori de persoana legal desemnată în acest sens.Art. 656

(1)În scopul asigurării bunei desfăşurări a activităţii specifice, pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale prevăzute la Art. 7 lit. a), d) şi g) din lege, în conformitate cu prevederile Art. 671 din Codul de procedură civilă, executorii judecătoreşti sunt obligaţi să efectueze operaţiunea de consemnare a tuturor sumelor încasate cu numerar şi ‘nepredate în termen de 3 zile, a sumelor indisponibilizate, a garanţiilor de participare, precum şi orice alte sume cuvenite potrivit legii, dacă acestea din urmă au fost încasate cu numerar sau, prin virament, direct în contul curent al organului de executare silită.
(2)În aceste sens, executorii judecătoreşti sunt obligaţi să efectueze operaţiunile de consemnare în conturile generale de consemnaţiuni ale instituţiilor financiar-bancare ori în contul de consemnaţiuni al căror titular este executorul judecătoresc deschis, potrivit legii, la instituţiile financiar-bancare din România, care emit documentele prevăzute de Art. 671 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deţinute separat şi distinct de conturile bancare curente ale birourilor sau societăţilor civile profesionale.Art. 657

(1)Este interzisă cu desăvârşire efectuarea oricăror operaţiuni cu debite propriu-zise, constând în sume cuvenite creditorilor, în şi prin conturile bancare de operaţiuni curente ale executorilor judecătoreşti, altele decât conturile de consemnaţiune, cu excepţia onorariilor şi a celorlalte cheltuieli de executare silită, precum şi a oricăror sume cuvenite lor potrivit legii.
(2)În cazul în care, din eroare, debitorul sau plătitorul a achitat sumele cuvenite creditorului în contul bancar curent, executorul judecătoresc va lua de îndată măsura virării sumelor în contul de consemnări, o copie a dovezii efectuării viramentului fiind depusă totodată la dosarul de executare.Art. 658

(1)Este interzisă cu desăvârşire retragerea de către executorul judecătoresc din conturile de consemnări a oricăror sume de bani, fără evidenţierea şi justificarea acestora.
(2)Sumele consemnate pe bază de recipisă şi cuvenite creditorilor vor fi remise acestora prin efectuarea menţiunii «bun de plată» sau prin completarea cu orice altă menţiune agreată de unitatea bancară emitentă, pe exemplarul original al recipisei de consemnare, şi predarea acesteia sub semnătură în registrul de valori către creditori, reprezentatul legal al acestora care deţine mandat special autentic de încasare ori altor persoane îndreptăţite potrivit legii.
(3)În situaţia plăţilor realizate prin virament către persoane juridice sau alţi creditori care au calitatea de profesionişti, acestea vor fi efectuate în contul al cărui titular este însuşi creditorul, deschis la instituţia financiar-bancară pe atributul fiscal (CUI/CIF) al acestuia.
(4)Eliberarea sau distribuirea sumelor depuse/încasate de către creditori sau de către biroul executorului judecătoresc, prin contul de consemnări, atunci când nu se eliberează recipisă de consemnare, se va realiza pe bază de extras de cont existent la dosar, încheiere de eliberare/distribuire sume şi dovada ordinului de plată. Toate aceste documente se vor păstra la dosar, inclusiv extrasul de cont din care să rezulte dovada efectuării plăţii sumei.Art. 659

Este interzisă virarea, eliberarea sau predarea către avocatul oricăreia dintre părţi, în baza împuternicirii avocaţiale ori a contractului de asistenţă juridică, a oricărei sume datorate de executorul judecătoresc creditorilor sau debitorilor, cu excepţia cazului când acesta este autorizat potrivit legii să efectueze operaţiuni fiduciare, cu respectarea strictă a normelor legale care reglementează aceste activităţi, ori dacă acesta deţine procură autentică de încasare.Art. 6510

(1)Toate operaţiunile de consemnare pentru care s-au emis recipise de consemnare vor fi evidenţiate în registrul de valori care va fi organizat şi operat la zi conform Art. 84 alin. (1) şi (3) şi Art. 87 din regulament.
(2)Operaţiunile de încasare sau depunere de numerar în contul de consemnări al fiecărui birou vor fi evidenţiate în dosarul execuţional în care s-a realizat încasarea prin depunerea la dosar a extrasului de cont din ziua încasării, iar în primele 10 zile ale fiecărei luni, pentru luna anterioară, se vor ridica de la bancă extrasele de cont semnate şi ştampilate de aceasta sau electronic, păstrându-se pe luni şi ani, în aceleaşi condiţii în care se păstrează şi registrul de valori.Art. 6511

Executorul judecătoresc are obligaţia de a depune la dosarul de executare silită al fiecărei cauze, de îndată, originalul, ori dacă acest lucru nu este posibil, copia tuturor documentelor, întocmite sau primite, privind efectuarea operaţiunilor de încasare, de indisponibilizare în orice mod, de predare şi de consemnare a sumelor de bani, precum şi pe cele privind încasarea totală sau parţială a onorariilor şi a tuturor celorlalte cheltuieli de executare silită, precum şi a oricăror sume cuvenite potrivit legii, chiar dacă acestea au fost emise în format electronic.Art. 6512

Executorii judecătoreşti au obligaţia legală, profesională şi morală de a calcula, stabili şi încasa onorariile de executare silită, precum şi orice alte cheltuieli de executare silită cuvenite, numai cu respectarea strictă a prevederilor Art. 670 din Codul de procedură civilă, ale Art. 39 din lege, ale Art. 55 din regulament, ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, cu modificările ulterioare, sau a oricăror acte normative în vigoare, în concordanţă deplină cu nivelurile şi cuantumurile reglementate, şi numai în baza documentelor justificative prevăzute de lege, ce urmează a fi depuse de îndată şi păstrate cu stricteţe la dosarul de executare silită, în original sau dacă nu este posibil, în copie, după caz.Art. 6513

(1)Executorii judecătoreşti au, de asemenea, obligaţia de a stabili şi de a achita contribuţiile profesionale în conformitate cu Art. 34 lit. b) din lege şi Art. 54 lit. j) din prezentul statut şi cu orice alte acte normative, urmând ca acestea să fie calculate prin raportare la cuantumul brut, fără TVA, al veniturilor din activitatea profesională, respectiv al onorariilor încasata, fiind interzisă stabilirea contribuţiilor profesionale prin raportare la cuantumul net al acestora ori la baza de impozitare fiscală.
(2)Executorii judecătoreşti au obligaţia de a calcula lunar şi de a achita integral contribuţiile profesionale până la sfârşitul lunii calendaristice următoare celei pentru al cărui exerciţiu au fost calculate.Art. 6514

Executorii judecătoreşti sunt obligaţi ca, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la prima solicitare, să prezinte, necondiţionat, organelor care exercită controlul profesional reglementat de Art. 102 şi 103 din regulament evidenţa financiar-contabilă privind încasările şi plăţile efectuate către Uniune şi Cameră. în ceea ce priveşte celelalte documente financiar-contabile privind încasările şi plăţile din conturile de consemnări, acestea se vor prezenta concomitent cu dosarul de executare solicitat, în vederea exercitării actului de control, inclusiv în scopul verificării respectării dispoziţiilor financiar – fiscale prevăzute de prezentul statut.

CAPITOLUL VI:Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 67

(1)Aprobarea statutului şi primele alegeri ale organelor de conducere ale Uniunii şi ale Camerelor se vor efectua de primul Congres al executorilor judecătoreşti şi, după caz, de Adunarea generală a Camerelor.
(2)Congresul de constituire a Uniunii se va compune din preşedinţii şi vicepreşedinţii Camerelor şi din câte un membru desemnat al acestora, cu excepţia Camerei de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care va desemna 3 membri.Art. 68

Modificările prezentului statut şi corelarea cu actele normative ulterioare se vor face de către Consiliul Uniunii, urmând să fie ratificate de Congresul Uniunii.Art. 69

(1)[textul din Art. 69, alin. (1) din capitolul VI a fost abrogat la 25-iun-2013 de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 1/2013]
(2)Codul deontologic al executorului judecătoresc este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul statut.Art. 70

După adoptare, prezentul statut se comunică ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.-****-

ANEXA Nr. 1:

[textul din anexa 1 a fost abrogat la 25-iun-2013 de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 1/2013]

ANEXA Nr. 2:CODUL DEONTOLOGIC al executorului judecătoresc
CAPITOLUL I:Principii generale

Art. 1

Rolul prezentului cod este acela de a formula standarde ale conduitei executorului judecătoresc, pentru ca aceasta să fie conformă cu onoarea şi demnitatea profesiei sale.Art. 2

Executorii judecătoreşti sunt obligaţi să respecte regulile de conduită morală şi profesională cuprinse în prezentul cod.Art. 3

Executorii judecătoreşti sunt independenţi din punct de vedere profesional şi se supun numai Constituţiei României, legii, statutului profesiei şi prezentului cod.

CAPITOLUL II:Conduita executorului judecătoresc

Art. 4

Ideile care guvernează activitatea executorului judecătoresc sunt independenţa profesională, respectarea legilor, onoarea, probitatea, confidenţialitatea, organizarea, eficacitatea şi perseverenţa.Art. 5

Îndeplinirea corectă şi în timp util a atribuţiilor profesionale conferă substanţă principiului integrităţii profesionale.Art. 6

Corectitudinea şi integritatea morală sunt valori fundamentale pe care executorul judecătoresc este obligat să le respecte atât în timpul serviciului, cât şi în afara acestuia.Art. 7

Datoria fiecărui executor judecătoresc este să păstreze secretul profesional, cu excepţia dispoziţiilor legale sau statutare contrare. Această obligaţie nu este limitată în timp.Art. 8

Organizarea riguroasă a activităţii executorului judecătoresc se face în scopul satisfacerii celor mai exigente standarde de calitate şi eficacitate a muncii.Art. 9

Respectarea şi aplicarea principiilor enunţate constituie un deziderat şi un scop al exercitării profesiei de executor judecătoresc. Respectarea lor se impune chiar şi în afara exercitării activităţii profesionale, executorul judecătoresc fiind obligat să se abţină de la săvârşirea de fapte ilegale sau contrare dispoziţiilor statutare ale asociaţiei profesionale din care face parte, de natură a aduce atingere principiilor fundamentale, ordinii publice şi bunelor moravuri sau demnităţii profesiei de executor judecătoresc.Art. 10

Executorii judecătoreşti au îndatorirea de a se preocupa în mod constant de actualizarea cunoştinţelor profesionale şi de menţinerea lor la un nivel corespunzător de competenţă profesională.

CAPITOLUL III:Relaţia executorului judecătoresc cu clienţii

Art. 11

Executorul judecătoresc trebuie să asigure transparenţa activităţii sale în relaţiile cu clientul de care este angajat, precum şi cu terţele persoane, sub rezerva respectării obligaţiei de confidenţialitate. Lipsa de transparenţă poate aduce prejudicii grave imaginii profesiei de executor judecătoresc şi este interzisă cu desăvârşire.Art. 12

Executorul judecătoresc va evita orice conflict de interese care ar aduce atingere imaginii profesiei sau a asociaţiei profesionale.Art. 13

Executorul judecătoresc îşi va sprijini colegii în exercitarea profesiei, în aplicarea şi apărarea prezentului cod. El va răspunde favorabil la cererea de consultanţă a acestora şi îi va ajuta în situaţii dificile, în limita posibilităţilor sale, în special prin rezolvarea unor probleme de ordin deontologic.Art. 14

Executorul judecătoresc va ţine cont de opiniile şi practicile colegilor, în măsura în care acestea nu contravin principiilor generale cuprinse în prezentul cod.Art. 15

Se interzice executorului judecătoresc orice manifestare de concurenţă neloială, iar exercitarea profesiei se face exclusiv pe criterii de competenţă teritorială şi profesională.

CAPITOLUL IV:Relaţiile executorilor judecătoreşti cu magistraţii şi avocaţii

Art. 16

Executorul judecătoresc va da dovadă de respect faţă de magistraţi şi avocaţi, dar, în acelaşi timp, îşi va exercita atribuţiile în mod conştiincios şi fără teamă, fără a ţine cont de propriile sale interese.Art. 17

Executorul judecătoresc nu trebuie în niciun moment să furnizeze magistratului sau avocatului, cu bună ştiinţă, o informaţie falsă sau de natură să îl inducă pe acesta în eroare.

CAPITOLUL V:Relaţiile dintre executorii judecătoreşti şi organele de conducere

Art. 18

Executorii judecătoreşti aleşi în organele de conducere nu vor putea folosi în niciun mod aceste funcţii în scopul obţinerii unor avantaje sau exclusivităţi.Art. 19

În exercitarea funcţiilor de conducere, executorii judecătoreşti trebuie să se preocupe de organizarea activităţii personalului, să manifeste iniţiativă şi spirit de responsabilitate, în luarea deciziilor ei trebuie să acorde întotdeauna prioritate intereselor profesiei şi asociaţiei profesionale.Art. 20

Executorii judecătoreşti aleşi în organele de conducere vor acorda o deosebită atenţie funcţiilor ocupate şi vor răspunde tuturor convocărilor.Art. 21

Executorul judecătoresc este obligat să respecte necondiţionat toate hotărârile organelor de conducere.

CAPITOLUL VI:Dispoziţii finale

Art. 22

Codul deontologic al executorilor judecătoreşti se aprobă de Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.Art. 23

Orice modificare a prezentului cod va fi supusă aprobării Congresului.Art. 24

De la data adoptării de către Congres, prezentul cod devine normă de conduită morală obligatorie pentru toţi executorii judecătoreşti din România.Art. 25

Nerespectarea normelor deontologice atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 713 din data de 26 octombrie 2010